Intri in viata lor de cele mai multe ori dintr-o intamplare, apoi nu mai reusesti sa iesi, caci se tin scai de tine. Vorbim despre obsedatii zodiacului, cei care cred ca viata ta le apartine si ca prezenta ta li se cuvine. Atentie mare, caci daca le dai nas nu mai reusesti sa scapi niciodata de ei.
Acesti oameni fixisti sunt nascuti cu precadere in urmatoarele 3 zodii:
Taur
Ii dai un deget Taurului si el iti ia toata mana. Nativul acesta nu are neaparat intentii rele, doar ca nu isi prea cunoaste limitele, nu stie ca uneori poti deveni penibil tot insistand pe langa cei care nu te doresc. Ii place sa curteze, dar se intampla si sa nu gaseasca persoana potrivita cu care sa flirteze si atunci va primi un raspuns negativ. Nu se va lasa, ci va merge mai departe, fara sa realizeze ca, de fapt, bate apa-n piua.
N-ai zice la prima vedere ca barbatul Taur ar fi un gagicar fara pereche. Ei bine, aparentele mai si insala.
Scorpion
Chiar daca il urasti cu toata fiinta ta, iar el stie acest lucru, tot isi va dori sa se afle in preajma ta. E un soi de masochism care e pe placul Scorpionului. Tu il dai la o parte, iar el apare din nou, iar si iar, de parca nimic nu s-a intamplat. Asta pentru ca ii place sa domine, pentru ca se simte bine cand iti vede disperarea ta de a scapa de el cu orice pret. Considera ca e dreptul lui sa se impuna pentru a detine controlul.
Pesti
Nativul acesta, pe cat de bland pare, e capabil sa iti faca viata un calvar. Nu accepta refuzul, nu suporta sa fie dat la o parte, motiv pentru care va continua sa se insinueze in viata ta gasind fel si fel de pretexte. Si atunci cand crezi ca ai scapat de el, inventeaza ceva, gaseste o scuza si reapare prin preajma ta. E insistent si enervant totodata cu presiunea pe care incearca sa o puna asupra oamenilor pe care i s-a pus lui pata.
3 zodii de care nu scapi usor. Se tin de tine ca scaiul chiar si cand le dai papucii 

Caracteristici zodie | ||
Articole recomandate

Persoanele nascute sub semnul acestei zodii sunt pline viata, iubesc sa aiba grija de persoanele dragi si sunt pline de optimism. Nu suporta oamenii negativisti si incearca sa se incarce cat mai mult cu energie pozitiva. Nu intra in conflicte si vor

Pozitia planetelor in ziua in care te-ai nascut iti arata care sunt punctele tale forte, care iti sunt slabiciunile, ce iti place si ce nu iti place. Astrologii au alcatuit si o serie de caracterizari care spun despre tine ce fel de vrajitoare

Sunt iubitori, sinceri si niciodata nu ar minti-o pe femeia pe care o iubesc. Alaturi de aceste zodii de barbati si-ar dori sa fie orice femeie. Iata care sunt zodiile de barbati in care poti sa ai incredere deplina TaurTaurii sunt familisti

Dintotdeauna oamenii au folosit fel si fel de talismane pentru a le aduce noroc. Si, atunci, de ce nu ai folosi talismanul potrivit zodiei tale?Iata ce talismane ti se potrivesc, in functie de zodie.BerbecSemn de foc, pentru tine sunt

Caracteristici GEMENI. Gemenii sunt al treilea semn zodiacal. Perioada lor incepe din 21 mai si se termina pe 21 iunie. Nativii zodiei sunt inteligenti, pasionali, dinamici, dar duali. Sunt un semn cameleonic, care se schimba in functie de